miercuri, 2 iulie 2008

Catapeteasma Manastirii Vechi din Sinaia


Manastirea Sinaia, supranumita si catedrala Bucegilor, este prima constructie din aria actualei statiuni, fiind ctitorita la sfarsitul secolului al XVII-lea de catre Spatarul Mihail Cantacuzino, dupa intoarcerea de la muntele Sinai. De aici i s-a tras si numele de Manastirea Sinaia, nume preluat apoi de localitate.

Manastirea a fost construita intre 1690 si 1695, avand ca rol si protejarea drumului comercial de pe Valea Prahovei. Cu timpul, in secolul al XIX-lea, din cauza numarului mare de calugari, s-a mai construit o manastire, numita Curtea Noua. Aceasta a fost primul lacas de cult iluminat electric din Romania.

Manastirea noua este un adevarat colaj arhitectonic religios de elemente traditionale preluate din toate provinciile romanesti, imbinate cu scopul de a arata identitatea etnica a Bisericii Ortodoxe Romane. Efectul estetic, insa nu sufera considerabil de o aglomerare a acestor elemente. Se poate spune ca, in mare masura reuseste sa fie o atractie turistica si o entitate importanta in arhitectura localitatii, fiind si prima in ordinea vizitarii.

Manastirea veche este construita intr-un stil brancovenesc, unul dintre cele luate ca matrita pentru identitatea arhitecturii romanesti si considerat ca unul dintre cele mai autentice. Din punct de vedere iconografic, la exterior, este dominata de o scena a apocalipsei, pictata intr-un stil rudimentar si simtitor stilizat. In partile laterale ale acesteia, impartind aceeasi curte interioara a complexului, se afla alte incinte, printre care, lângă paraclis, se găseşte cavoul lui Tache Ionescu, prim-ministru în perioada Primului Război Mondial. Acesta este ingrijit, insa nu acelasi lucru se poate spune despre catapeteasma.

Aceasta este destul de atipica, intrucat nu e facuta din lemn, ci din zidarie. Frescele sunt, insa efectuate destul de standard, din punt de vedere tematic. Desi sunt, fara indoiala, foarte valoroase din punct de vedere istoric, acestea sunt nu numai lasate in paragina, ci chiar vandalizate, mai ales in zona altarului. Se pot observa numeroase tentative de acoperire a crapaturilor in tencuiala cu mortar, care accentueaza senzatia de ingrijire doar de forma. Pe langa faptul ca frescele par a nu mai fi fost restaurate pana acum, zgaraietrurile de vreun fel de noima indica mai mult intentia de a face rau decat lipsa de cultura si bun-simt a vizitatorilor.

Acesta este unul dintre lucrurile care m-a frapat cel mai mult la Sinaia si faptul ca nu am reusit sa gasesc nici un fel de informatii despre aceasta anexa, si nici macar existenta ei indica spre cruda indiferenta a autoriatilor fata de o problema un timp indelungat.

Niciun comentariu: