Peisajele Brăilei şi obiectivul - Fotografii Raluca Deca

Out of this world


Finish line


Autumn

Când priveşti o fotografie de-a Ralucăi Deca, senzaţia este asemănătoare cu cea degajată de un tablou impresionist, atât sunt de puternice culorile acestor scene. O analiză mai atentă asupra formelor şi culorilor folosite, însă ne îndepărtează oarecum de această primă impresie.
Fotografiile sale sunt foarte puternic prelucrate, însă nu ţipător, practic trecând privitorul într-un cadru complementar banalului, într-o realitate artisticã cuprinsã şi surprinsã de culori, într-o lume a basmului. Pentru artistă, pozele fãcute pe faleza brãileanã reprezintă “locuri obişnuite, banale, transformate în vis”, precum însãşi ea afirma într-un interviu. Faleza brãileană este folosită ca loc de promenadă, dar şi de meditaţie, fotografiile încercând să surprindă atmosfera de odinioară, prin ochii şi trăirile artistei-fotograf.
Aceste trăiri sunt împărtăşite de oricine trece prin locurile unde a crescut, care rememorează atmosfera copilãriei. Raluca Deca, însă, reuşeşte să le surprindă şi să le prelucreze într-o manieră originală şi bine echilibrată. Raluca Deca a observat natura înconjurătoare dintr-un nou unghi: ea nu mai este doar un simplu decor amorf, capătă o dimensiune artistică, devine subiectul principal pentru fotografii.

Călătoria inorogului de piatră


Zburător


Poetul cu floare

Pictorul Ştefan Câlţia

Dacă personajele mitologiei româneşti ar prinde spontan viaţă şi ar trebui sa aleagă un pictor care să le imortalizeze din nou, unul dintre cei mai proeminenţi candidaţi ar fi Ştefan Câlţia. Un discipol foarte realizat din punct de vedere plastic al pictorului Corneliu Baba, Câlţia aduce o viziune, poate la prima privire stranie, dar în acelaşi timp extrem de familiară. El reuşeşte să surprindă o lume feerică, cu personaje fantastice, cum sunt „Vânzătorul de aripi”, „Călătorul cu vasul de alamă” şi Zburătorul din Şona, misterioase, care însă ar părea palpabile dacă nu ar zbura. El aduce imaginarul într-o sferă similară realităţii, dându-le anumite trăsături ce le fac să pară pe cât de fantastice, pe atât de fireşti.
Operele sale induc o stare meditativă, dată de calmul nuanţelor şi de zvelteţea personajelor. Acestea, chiar dacă îşi au originea estetică în arta naivă şi în basmul tradiţional, sunt purificate de orice dogmă şi canon, astfel lăsându-i oportunitatea de a face loc grotescului şi tragismului. Andreas Heider – unul dintre criticii de artă ce a observat contradicţiile şi originalitatea acestei opere – spunea că personajele jumătate oameni şi jumătate animale din tablourile lui Câlţia nu dau întotdeauna impresia că sînt serioase, aşa cum, în realitate, ele sînt. Câlţia reuşeşte să pună aceste personaje aproape medievale faţă în faţă cu lumea modernă fară să apeleze la contrast, ci la complementaritate, la dramele existenţiale ale acestora puse în contextul nostru.
Câlţia reia temele lui van Dick, Pieter Breugel cel Bătrîn şi Hieronymus Bosch spre a construi o nouă imagine carnavalescă. Estetica folosită este, de asemenea reminescentă a operelor acestora, aristul dorind să accentueze dramatismul. Tripticul Dansul cucuvelelor este o interpretare a tripticului Judecăţile lumii de Hieronymus Bosch. În vreme ce maestrul olandez pune accent pe vinovăţie şi pedeapsă, Câlţia observă statutul de victime a semenilor săi.
Opera lui Ştefan Câlţia reprezintă o latură importantă a picturii contemporane româneşti, viziunea sa fiind nelipsită de originalitate şi potenţial pentru a deschide drumuri noi pentru artişti viitori.